Gheorghe Popan, PhD

Cunoasterea, este insasi esenta existentei noastre. Creatia in sine are la baza nelinistea spiritului, continua cautare a tainelor si legilor ce guverneaza micul nostru univers, atat cat deocamdata il cunoastem. Evolutia nu inseamna nimic mai mult decat cercetarea, intelegerea si perpetua noastra incercare de a copia ceea ce natura a construit optim si functional. Mici in aceasta incercare, dar neobositi spre a-i patrunde tainele si de ce nu, intr-un viitor apropiat sau mai departat, la randul nostru creatori de optim si frumos. Ne regasim in aceasta incercare de mii de ani, cercetand, inovand, invatand tot mai mult, aspirand la sublima ingemanare cu adevarul si integrarea cu perfectiunea din jurul nostru. Si cum puteam face asta decat (precum “nascocitorul” din versurile lui Arghezi) nascocind

“… pe-ncetul uneltele, cu care
Ți s-a făcut mai dîrză voința și mai tare.
Cînd te crezuseși tocmai mai șubred și mai mic,
Atunci ți-ajunse brațul molatec mai voinic.”

Si pentru ca acest crez este un tel al omenirii, neintrerupt de secole, astazi uneltele noastre au lasere, calculatoare si componente atat de mici incat acum micrometrii si nanometrii sunt notiuni leajer accesibile in viata noastra de zi cu zi. Si daca pana sa ajungem aici a fost greu, in mod cert sa mergem mai departe va fi si mai greu. Dar cu cat fenomenele crecetate se lasa accesate mai greu cu atat mai mare devine satisfactia cercetatorului, cu atat mai frumoasa devine reusita, si cu atat mai stabila devine “piatra” pusa la temelia vietii, a stiintei si implicit a omenirii.

Am primit acest dar de la inaintasii nostrii si suntem datori sa avem si noi un aport la el inainte de al da si noi mai departe urmasilor nostri.